Teo a descris cum nu se poate mai bine toata emotia din timpul aplicatiei. Cu toate framantarile si golul ala imens in stomac, a trecut si iata-ne ajunsi in UK, riding the dream !
Eu sunt Olivia, la fel de mandra absolventa a cursurilor Shakespeare School, in prezent studiind Media, Culture and Society la University of Birmingham. Ca si Teo o sa continui jurnalul de studentie cu cateva cuvinte despre viata din UK, scoala, colegi si nebunia multiculturala din friendly, wicked, funky MidLand accent, Birmingham!
Asadar, “Dear Diary”,
1:07 P.M., 2nd October
Tocmai s-a incheiat prima saptamana de cursuri. Afara e o toamna parca scoasa din cartile postale : un sir de casute victoriene brun roscate inca dorm somnul dulce de duminica. Soarele strabate norii timid, parca respectand curtoazia britanica, si se reflecta in stejarii de vis-a-vis in cele mai frumoase nuante de verde, ruginiu si galben. Parca nu am avut ragazul sa contemplu toamna in felul asta niciodata. E o liniste incredibila. Din cand in cand se aud pasii studentilor care alearga dimineata in grupuri, uruitul double decker-urilor si cate un “Cheers Mate!” de la magazinul de sub fereastra. Asta e 994 Pershore Road.
Inauntru, un avizier cu programul pentru cursuri, seminarii si laboratoare, un munte de carti, o stiva de flyere si brosuri primite in Welcome Week si intr-un colt de masa cateva « obiecte studentesti esentiale » (care se vand reci, la cutie, si niciodata fara buletin !).
Deh, a fost weekend, deci am petrecut!!
E incredibil cum o straduta ca Pershore, care ziua e tacuta ca o biblioteca - sau o gradina botanica, cum vreti- se transforma peste noapte in cea mai multiculturala scena de petreceri. Din gradinile de prin prejur se aud toate limbile si accentele pamantului. Musulmani, evrei, negri, pure bread brits, ginger heads se strang in grupulete pentru “cultural exchange over a pint of beer”. – it’s a must for student life - .
La cursuri insa lucrurile se schimba. Timp de 50 min aceiasi descrisi mai sus, purtand valuri, crucifixuri, dreduri sau plete roscate, stau cuminti in amfiteatru si iau notite pentru urmatorul seminar. Toata lumea e atenta si soarbe cuvintele profesorului (care si el poate avea orice varsta, culoare sau orientare politica - universitatea pare sa nu tina cont de asta ; mediul academic nu discrimineaza, singurul lucru care conteaza fiind « cat de bine te-ai pregatit »). Dupa exact 50 de minute de curs campusul se umple de valuri de studenti care fie se grabesc sa ajunga la urmatorul curs, fie fac un popas pe pajiste pentru un « blueberry muffin » de pranz. E un mic oras studentesc, cu mai bine de 30,000 de suflete. Tre’ sa recunosc, in prima saptamana nici nu am plecat de acolo (in mare parte pentru ca ma pierdeam constant, sau mai bine zis ma lasam pierduta prin coridoarele bibliotecii sau prin holurile imense ale universitatii, holbandu-ma la vitralii si statui).
Scoala inca nu a inceput de-adevaratelea, cursurile au fost doar o introducere in materie, insa am primit de la fiecare un pachet serios de lectura pentru saptamana care urmeaza. Toata lumea pare sa zica (parca s-ar fi vorbit :-) ) ca pentru fiecare ora de curs, se cer 6 de studiu individual. Challenging, isn’t it?
Maine am primul seminar (OMG, it’s happening !) si incerc sa ma pregatesc.
Asa ca, dear diary, we’ll talk some more on Bham Uni and Bham City next time!
Comments for this post
